
18 septembrie 2011
Evolution?!

6 mai 2011
.si de la capat

ti s-a intamplat vreodata sa te simti sufocat? sa te simti prea mic intr-o camera mult prea mare. sa simti ca peretii cresc si cresc si ca devin niste giganti in comparatie cu tine? ti s-a intamplat vreodat sa stai pe scaun si sa vezi acei pereti venind incet incet spre tine constrangandu-te si parca inghitindu-te in ei? ti s-a intamplat vreodata sa vezi linia orizontului atat de aproape incat sa te nauceasca?
si daca ai trecut prin toate astea ce ai facut? uneori peretii sunt atat de apoape si eu sunt atat de mica incat nu pot sa fiu mai puternica si sa ii indepartez, si linia orizontului e atat de aproape incat e nevoie de o forta mult prea mare sa o imping si sa o indepartez de mine, si sa vad mai departe.
penibil.
25 aprilie 2011
Thoughts.
Cand stai intr-un colt si te uiti la oamenii din jurul tau, si incerci sa-i observi si sa ii intelegi si sa incerci sa le observi gesturile sau sa le intelegi gandurile, unii rad, unii beau, unii socializeaza, unii sunt tristi. Degeaba suntem inconjurati de atatia oameni cu care incercam sa purtam uneori niste discutii superficiale, pentru ca pana la urma suntem tot noi singuri cu gandurile, dorintele si visele noastre. Sunt outini cei care reusesc sa ne inteleaga si sa isi dea seama ca, chiar daca suntem aici de fapt nu suntem cu adevarat aici.
De cele mai multe ori imi este usor sa zambesc si sa nu ma arat cu adevarst dar uneori imi este prea greu. Uneori nu pot sa ma abtin. Uneori zambetul tamp, privirea in gol sau lacrimile ma dau de gol.
Poate e mai bine sa ma ascund sau sa ne ascundem in spatele unor fatade si sa nu aratam, dar pana la ce punct? Unde trebuie sa se ridice bariera dintre ce aratam si ce nu aratam? Acolo unde ne aratam prea mult si ne dovedim slabiciunile in fata celorlalti sau pana intr-acolo unde cei din jurul nostru sunt confortabili sa vada si sa inteleaga?
24 ianuarie 2011
Good times.

Dear All,
A trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris. vara a trecut mai repede decat m-as si asteptat, atat cu bune dar si cu rele, dar pana la urma ne-am redresat. toamna a venit pe neasteptate si poate mai curand decat si eu si altii ne-am fi dorit. dar nu conteaza asta.
in septembrie am deschis un nou capitol din viata mea. al treilea an, a treia tara, al treilea loc....in geneva. good times and bad times- intr-un continuu echilibru chiar daca uneori intr-un dezeschilibru care ne-a deazamagit pe totii. nu as putea sa incep sa descriu geneva, oameii, locurile sau experientele. nu mi-ar ajunge cuvintele sa povestesc totul. am invatat, am cunoscut oameni noi, locuri noi, mi-am facut prieteni, am calatorit, am venit pe acasa, am petrecut, ne-am distrat, ne-am certat, ne-am impacat, in alte cuvinte ne-am cunoscut mai bine unii pe altii si am trecut prin niste experiente care ne-au marcat definitiv.
cu fiecare zi ce trece imi dau seama ca asta e locul in care imi doresc sa fiu. ca patul meu e locul in care imi doresc sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca gradina mea e locul in care imi doresc sa ma relaxez cand am un moment liber.
da, sunt multe locuri si lucruri de care imi e dor si care imi lipsesc, dar cu trecerea timpului mi-am dat seama cine conteaza si cine nu. cei care conteaza sunt mereu in gandurile mele si sunt cei cu care vorbesc mereu si care ma suna sa ma intrebe cum imi merge si cum ma simt, cei care ma viziteaza in limita timpului si a posibilitatilor, dar mi-am dat seama cine sunt cei care 'don't really give a shit'. m-a cam intristat dar asa e cu oamenii, unii vin si altii pleaca.
mi-ar placea sa imi fac mai mult timp sa mai scriu, lucru care printre altele e one of my New Year's Resolutions
Missing you,
Annie
1 iulie 2010

si totusi cand te gandesti cat de mult timp a trecut. pentru ca a trecut cu adevarat, te gandesti cu bucurie, regret, speranta, dorinta, tristete, fericire?la tot ce s-a intamplat? cu siguranta bucurie si regret ca s-a terminat dar in acelasi timp cu speranta si dorinta pentru a face si mai mult. de cele mai multe ori dorinta nu e de ajuns si e nevoie de initiativa pentru a avea curajul a intra in noi aventuri.
in ultimul timp incoerenta a pus stapanire pe mine dar in acelasi timp si imposibilitatea de a scrie ceva, de a imi pune ordine in miile si miile de ganduri care imi trec prin cap in fiecare zi. sunt sigura ca asta ni se intampla tuturor dar ceea ce ne deosebeste pe unii de altii e capabilitatea de a trece peste, de a inspira adanc si de a face loc lucrurilor noi. am devenit experta la asta. sa inchid ochii si sa trec peste.
de multe ori ma intreb daca regret ceva. inca nu am putut sa imi raspund la aceasta intrebare decat poate partial. nu regret nimic din ce am facut sau nu am facut ci regret sau poate regandesc anumite situatii in care poate luarea unei decizii mai bune era posibila.
si la sfarsitul zilei cand trag o linie socotelilor, cred ca ies pe plus (chiar daca e criza-ha) pentru ca imi dau seama ca oamenii pe care ii am in jurul meu sunt cu adevarat incredibil de AMAZING. ma refer la les parents care sunt mai mult decat amazing si care nu zic niciodata nu si care ma ajuta mereu in ceea ce imi propun sa fac si ma motiveaza si ma sustin, si la prieteni care pe masura trecerii timpului ii reduc la numar si ii trec la statutul de cunostinte. dar cei adevarati care au ramas si inca sunt acolo pe speed dial ( :P ) sunt cei cu care inca mai am subiecte de discutie chiar si dupa trecerea a atatia ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
