right? wrong? good? bad?

de cele mai multe ori dorinta perfectiunii ne strica planurile. in momentul in care avem ceva ce ne-am dorit mult e normal sa incercam sa facem tot ceea ce putem pentru ca totul sa iasa bine.

ce se intampla cand din aceasta dorinta incepem sa exageram si in loc sa fie totul ok se dovedeste a fi o totala invalmaseala, pe scurt un mic dezastru. de ce nu incetam sa ne dam peste cap pentru a face dintr-o banala intamplare sau intalnire the best of times?

maybe love really is enough to make things work.

de multe ori simt nevoia sa exprim ceea ce simt ...dar pur si simplu nu gasesc cuvintele. de foarte multe ori se intampla sa ramana niste lucruri nespuse sau nediscutate pentru ca nu am stiut calea pe care sa le zicem. de data asta nu am mai stat sa caut cuvintele potrivite, sau imaginile potrivite pentru a descrie sau pentru a exprima ceva. am sa scriu direct un citat.

"aceeasi voce. o secunda, mi-am spus ca poate ma iubeste, ca nu vroia sa imi spuna. asta facea inima sa-mi bata cu putere in piept. apoi mi-am amintit ca erau doar cuvinte, ca ma iubea mult si ca asta era de ajuns"

Francoise Sagan - Dulcea plictiseala

de cele mai multe ori gesturile tin locul a ceea ce suntem incapabili sa zicem. dar...daca gesturile se interpreteaza prost? daca defapt nu o iubea? nu va putea fi niciodata cu adevarat convinsa...

Brasov blog meet

siii....ieri a fost the incredible brasov blog meet :P
it was really nice. nu imi pare rau ca am fost....pacat ca a fost si prima si ultima pentru mine :(... oh well :-?? aici e lista celor care au participat :D

nice meeting you guys

Cristian Greger
Pixel
Marian Maican
Shani
Manole Razvan
Cristian
Anca Pepelea
Alex Bloghita
Anonim
Powerpuff
Wavetrex
Soby
Radu
Andreea
Groovey

real life shit

dupa mine, cea mai grea senzatie este trecerea rapida de la bucurie la tristete. pe mine schimbarile mele de dispozitie ma chinuie si ma obosesc ingrizitor. da stiu, e vina mea ca pun prea mult suflet si ca ma consum degeaba undeva unde nu are rost.

ce faci atunci cand ajungi "la o rascruce de vanturi" ? atunci cand fericirea ta, sau mai bine zis starea ta de bine atarna de o alegere? de cele mai multe ori alegem gandindu-ne inainte la binele celorlalti inaintea binelui nostru. nu e bine asa. pentru sanatatea pshihica nu e bine. nu merita. sunt foarte putini care merita cu adevarat, dar...din cauza oamenilor care merita nu vom fi nevoiti sa facem niciodata o alegere.

ce faci cand iubesti foarte mult pe cineva care iti face oarecum rau prin comportamentul sau? atunci sunt numai 2 optiuni, si pe oricare ai alege-o vei avea de suferi. ori lasi in pace si se termina tot, ori accepti totul asa cum este si suferi in continuare si accepti un comportament de cacat.

de ce nu exista o lume perfecta? o lume in care toate sa iti iasa exact asa cum iti doresti. o lume a ta, fericita, plina de dragoste si afectiune, intelegere si compasiune? o lume in care sa nu ne lasam dominati de sentimente

inspired by B - you know i love you

my story -3-

dominic fusese plecat intr-o calatorie de afaceri in alta tara pentru mai multe saptamani. fiind singur acolo si neavand pe nimeni cunoscut cu el si neavand nici timp sa umble sa socializeze si sa cunoasca alti oameni, a petrecut foarte mult timp vorbind cu diane. isi trimiteau e-mailuri, se sunau si vorbeau ore intregi chiar si despre cele mai banale si stupide chestii.

nu mai era mult si dominic trebuia sa ajunga. toata aceasta relatie a tinut-o ocupatape diane si nu a mai avut timp sa se gandeasca la roger. in sfarsit a venit ziua sosirii lui dominic. cei doi erau ca niste adolescenti. mergeau pe strada de mana, isi aruncau priviri fugare... lui diane nu-i venea sa creada ca in sfarsit dominic era numai al ei. ca nu il impartea, ca nu il interesau altele, ca putea fi alaturi de ea oricand. totul era absolut perfect.

lucrurile nu au fost bune si frumoase pentru mult timp. in aproape o saptamana dominic si-a reintrat in ritm, avea "inatalniri de afaceri", intarzia la intalnirile cu diane, in unele zile uita chiar si sa o sune. diane, iubindu-l atat de mult ce altceva avea de facut decat sa stranga din dinti si sa accepte totul asa cum ii era dat, asa cum facea de fiecare data.

uneori se intreba de unde atata rabdare, de unde atata iubire inca "vie" dupa atatea dezamagiri si dupa atata suferinta. criza de nervi era inevitabila. incepuse sa tremure si sa nu se mai poata concentra. in cateva momente masura camera in lung si in lat. simtea furnicaturi in tot corpul. incepuse sa se zbata. ii trebuiau pastilele. dar...unde erau?! in disperata-i cautare dupa pastile a gasit cartea de vizita a lui roger. nu a mai ezitat. si-a luat telefonul si a format numarul
"da"- s-a auzit vocea lui care-i era atat de cunoscuta
"buna....sunt....."
"stiu cine esti. nu credeam ca ma vei suna vreodata"
"pai...vroiam sa...."
"da. si eu. ne vedem in jumatate de ora la cafeneaua din coltul strazii mele. te astept."

dintr-o data se simtea mai bine. mai linistita. a uitat chiar si de pastile. si-a luat haina din cuier si a plecat.


[to be continued...]

my story -2-

trecusera multe ore pana cand diane s-a trezit si s-a dezmeticit. ajunsese acasa. nu stia cum. langa patul ei era cutia de xanax cumparata cu cateva zile in urma. din ea lipseau 2 pastile. s-a ridicat usor din pat si a inceput sa inspecteze curios camera. vroia sa vada daca fusese real sau daca totul fusese numai un vis, cand dintr-o data a vazut pe pat cartea lui roger de vizita. nu stia cum sa reactioneze in fata unei astfel de situatii. mai demult se gandea mereu ce va face cand il va vedea, cum va reactiona, avea mii si mii de scenarii in care el de intorcea ii explica ce se inamplase, de ce a lasat-o balta si ca totul va reveni la normal. toate acestea erau in mintea ei. niciodata nu s-ar fi gandit ca o sa ajunga sa se reaintalneasca nu numai dupa atata timp ci si prin intermediul fiului lui.

a gasit ca ar fi inutil sa il mai caute vreodata sau sa mai vorbeasca cu el pentru ca sigur el avea viata lui, familia lui si nu ar vrut sa fie la randul ei "femeia care strica relatii". incet-incet a revenit la monotonia vesnica. aceleasi ore petrecute langa telefon sau pe scaun langa usa in asteptarea unei vesti sau a sosirii lui dominic. intalnirile cu el erau din ce in ce mai rare si mai reci. uneori ieseau sa ia cina in oras, nimic mai mult.

pe langa faptul ca era macinata de durerea indiferentei pe care o avea dominic pentru ea, si de seninatatea cu care ii povestea toate aventurile sale, era plina de dubiib in ceea ce il privea pe roger. unde a fost in tot timpul asta? ce s-a intamplat? de ce a fugit fara nicio explicatie? de ce s-au reintalnit?



[to be continued...]

my story -1-

ajunsese la capatul rabdarii. iar monotonia zilelor, aceleasi strazi strabatute de una singura, acelasi drum de la apartament la scoala, telefonul tradator, regretand ca de fiecare data cand ridica receptorul nu era vocea lui, in fine, nostalgia dupa o lunga vara pierduta pentru totdeauna, toate acestea o duceau la o pasivitate dezarmanta, care cerea cu orice pret sa se inample ceva .

era o femeie frumoasa, nici tanara nici batrana. ii placea sa isi traiasca viata dupa propriile-i reguli, fara sa tina cont de nimeni si de nimic. era independenta. poate pentru faptul ca era profesoara invatase sa aibe multa rabdare si sa priveasca lucrurile cu un calm deosebit. din cand in cand avea micile ei accese de nebunie care nu tineau decat cateva zile, iar dupa toate reveneau la normal.

dominic era iubirea vietii ei. se cunosteau de multi ani si mereu au avut o relatie fara obligatii. fiecare era liber sa faca ce vroia. ea il iubea foarte mult, iar el nu stia. in ultimii ani relatia lor a devenit din ce in ce mai frecventa iar pentru el, ea devenise o necesitate nu din punct de vedere fizic si pshic. il linistea foarte mult. pentru diane nu mai era un secret ca el se culca si cu altele pentru ca relatia lor ajunsese in stadiul in care chiar el ii povestea cat de proaste erau toate.

intr-o zi, inainte de a merge la scoala diane se opri intr-un parc de langa liceul la care preda. s-a asezat pe o banca sub un pom si si-a scos o carte si a inceput sa citeasca. facea deseori asta. o ajuta sa se calmeze -oarecum- in tacerea si linistea parcului, a inceput sa se gandeasca la viata si la relatia pe care o avea cu dominic. isi dadea seama ca la un moment dat totul se va termina, ca el isi va gasi o tarfulita cu cativa ani mai tanara decat el interesata doar de banii lui. atunci de ea ce se va alege? ea ce va face? dominic era singura ei preocupare singura motivatie.

fiind profesoara de pian, ajunsese sa cunoasca multa lume. intr-o zi a fost solicitata de catre un elev sa-i dea ore particulare, chiar daca nu avea nevoie, dorea sa se perfectioneze. urma sa se duca la el ziua urmatoare. ajunsa in fata casei imense, aflata in cel mai rezidential cartier al orasului in care statea, era coplesita de imensitatea casei, asemuita cu un palat. in fata ei era o poarta mare de fier forjat avand vreo 6 metri inaltime. se simtea putin stanjenita de felul in care arata si de hainele pe care le purta.intr-un final si-a facut curaj si a sunat la usa si a fost condusa in salon unde o asteptau elevul sau simon si tatal lui, roger.

de indata ce l-a vazut a avut o strafulgerare. a fost ca o lovitura, urmata de un val imens de amintiri care se invarteau cu o rapiditate maxima, lasand-o intr-un haos total. era el. iubitul ei din timpul facultatii. brusc si-a adus aminte de toate promisiunile, juramintele...si-a adus aminte cum a lasat-o balta in ziua nuntii si cum de atunci nu a mai stiut nimic de el. in schimb, roger nu parea atat de surprins de revederea lor, ca si cand el ar fi planuit aceasta inalnire.

au luat totul de la inceput, au facut cunostinta, totul a fost foarte formal, nimic personal. dupa ce s-a terminat sedinta, diane nu stia cum sa iasa cat mai repede de acolo, sa iasa, sa fuga si sa nu se mai intoarca niciodata. la iesire, in dreptul usii, el i-a infipt in buzunar o carte de vizita. ea l-a salutat scurt si a plecat.

totul in jurul ei se invartea, totul a fost prea rapid. era bulversata. fara sa isi dea seama ajunsese sa fuga pe strada. cand s-a oprit fata-i era plina de lacrimi si tinea strans cartea lui de vizita in mana. era la un pas de a o arunca dar ceva inauntrul ei a oprit-o. de ce? pentru ca era inca convinca ca...



[to be continued....]

~

In Paris...finally :X:X:X:X

Paris - my love

Se spune ca avem cu totii un loc al nostru. Un loc care ne defineste, un loc in care ne potrivim, un loc caruia ii apartinem. Mai mult decat atat, un loc in care am merge oricand. Pentru mine, acel loc este Parisul. de ce? poate pentru ca dintotdeauna mi-am dorit sa merg acolo, pentru ca toata lumea vorbea frumos despre el. un oras boem si oarecum linistit. pentru mine, nu are o insemnatate asa din mare nu din aceste motive ci pentru ca m-a cucerit prin aspect, oameni, locuri si CHANEL.
Cand ma gandesc la Paris, ma gandesc la tot ce s-a intamplat acolo, tot ce am facut si tot ce am vizitat.

Parisul este ca o fiinta care ocupa un loc important in sufletul meu. dar, oare asa sunt si eu pentru el? gandul ca eu nu as avea aceeasi insemnatate pentru el ma intristeaza si ma pune pe ganduri. acelasi lucru si aceeasi poveste pe care o am eu cu Parisul este si in viata cotidiana. cunoastem oameni, ne atasam de ei, ajungem sa iubim, dar niciodata nu putem fi siguri ca suntem acelasi lucru sau ca persoana respectiva simte la fel pentru noi. zilnic traim cu o incertitudine si cu o nesiguranta a reciprocitatii sentimentelor.

Aceasta nesiguranta ne face sa ne pierdem increderea in noi, atat fizic cat si psihic si o data cu aceasta nesiguranta apare o mica-mare demoralizare.
de ce nu este posibil sa traim intr-o lume plina de acceptare, iubire si siguranta?

past-present

mi-am dat seama ca de cele mai multe ori, trecutul e mai important decat prezentul, si de cele mai multe ori trecutul e mai frumos decat prezentul. suntem multi care...involuntar traim in trecut.

oare asa cum acum mi se pare trecutul mai frumosb decat prezentul oare...peste ani, ceea ce traiesc acum o sa imi placa mai mult decat viata mea de atunci? de ce nu putem sa ne bucuram de clipa si sa o traim asa cum e si sa luam lucrurile asa cum sunt, fara sa despicam firul in 4?

singurele momente in care nu simt nevoia sa imi aduc aminte de altceva sunt cele in care sunt cu tine. cele in care totul e prea perfect si nu mai simt nevoia sa ma gandesc la nimeni si la nimic altceva. azi a fost o zi speciala. te-am simtit foarte aproape de mine. te-am simtit al meu. asa as vrea sa fie mereu.

mereu mi se zice sa accept totul cum este fara sa incep seria mea de intrebari existentiale "de ce?" "oare?" "daca?" "ce-ar fi fost?"....daca imi place sa gasesc mai multe variante inseamna ca sunt exagerata?

pentru mine vara este un anotimp dramatic, plin de amintiri, probleme, framantari si ganduri pentru ca este singura perioada mai activa a anului.

today I had this really weird thought. daca ar fi sa mor, azi-maine, as muri fericita ca am avut o viata frumoasa :)