....vazandu-l zambitor, cu trupul lui solid, si-a spus inca o data, si de data asta cu resemnare ca acesta era destinul ei, si ca il iubea. chiar daca il considera doar dornic de cuceriri, poate era mai simplu, mai sensibil si mai putin vanitos. era ciudat cum tocmai fizicul lui era un deserviciu in fata ei. il gasea prea frumos, prea frmos ca sa fie adevarat. ar fi vrut sa fie mereu asa. ca in momentul acela. tacut, ocrotitor si putin grav. sa nu o paraseasca, sa ii spuna ca o iubeste si sa o ia in brate. se obijnuise cu fata lui, cu el, cu totul, dar era trebuia sa fie rationala si sa isi dea seama ca nu insemna nimic pentru ea, ca defapt o plictiseste si ca totul il era indiferent. dar de gandea la farmecul lui, la plictisul de fiecare zi, la toate serile ce vor urma. ii era teama de ea, ii era teama de el si de absolut tot ce nu facea parte din acel moment.