skip to main |
skip to sidebar
am visat aseara ca scriam postul asta. nu stiu cum si de ce, m-am trezit scriind titlul pe o foaie pe care am uitat-o pe noptiera si am gasit-o cand am ajuns acasa.nu sunt miciile amintiri si atentii cele de care ne aducem cel mai cu placere aminte? nu sunt miciile detalii cele mai apreciate mereu? nu sunt cele mai mici chestii care ne leaga cele mai importante pentru ca totusi ne leaga? ca de exemplu seara aia de vara din paris pe pont neuf? sau...serile de pe livada si gandurile ca vom fi despartite? sau zilele din fifi in care ne scriam promisiuni? sau ultimele momente cu voi si o sticla de vin rosu la mine acasa?da. ele imi fac viata mai frumoasa. si nu numai mie, ci ne-o fac noua, pentru ca detaliile astea ne-au ramas in amintire, ne-au marcat si traim si luptam ca sa fim din nou impreuna sa reluam ceea ce am lasat in urma acum aproape doua luni.da. acest post este modul meu de a va spune cat de dor imi e de voi, si cat de mult imi lipsiti, si cat de mult va iubesc. da, pe voi cei care sunteti acum acasa in fata calculatorului si cititi acest post, si va aduceti si voi aminte micile chestii si detalii care ne leaga.you know you will always have a speshal place in my <3>
with lots of love, and looking forward to new memories,
forever yours,
anita
soarele a rasarit si la ea pe strada. s-a uitat pe geam si l-a vazut. era inca mult prea devreme pentru ea. abia tinea ochii deschisi. a deschis usa de la balcon si a iesit. imediat a inceput sa tremure pentru ca iesise fara papucii de casa. chiar daca ii era frig, nu vroia sa intre in casa. soarele care-i incalzea fata ii dadea o senzatie placuta.visase frumos. nu isi aducea aminte ce, dar avea o senzatie placuta, ca atunci cand te trezesti din cel mai frumos vis. a fugit in casa si s-a imbracat. afara era mult prea frumos pentru ca ea sa stea in casa. a inceput sa fuga printre frunzele cazute. inca avea amintirea visului. simtea, dar nu putea vizualiza nimic. s-a asezat pe o banca. nimeni nu putea sa o recunoasca bruneta si cu ochelari de soare. ii placea senzatia ca pentru oamenii din jurul ei era o necunoscuta. cineva pe care vedeau si peste cateva ore sau minute vor uita. simtea ca si ea este la fel cum sunt si ceilalti din jurul ei, niste necunoscuti. se simtea bine. si fericita. demult mu mai fusese asa.dupa un timp s-a intalnit cu prietena ei. s-au dus in acelasi bar, inconjurate de aceiasi oameni care nu mai erau necunoscuti. au inceput sa isi vorbeasca si sa isi povesteasca ce au facut cu o seara inainte. erau fericite. se aveau una pe cealalta.fie ca radeau, plangeau, cantau sau se certau, erau acolo una pentru cealalta. erau de nedespartit. in acel moment isi traiau viata si isi faceau promisiunile. nimic nu era la fel in cand erau impreuna. timpul trecea mai repede ca niciodata.. . .soarele nu a rasarit la ea pe strada. s-a uitat pe geam, dar nu l-a vazut. a iesit pe balcon si a simtit o durere. totul fusese un vis. acum, era singura...
mereu cand ceva nu iti iese bine, sau nu iti place, iti faci promisiunea cu tine ca nu o sa se mai repete. de exemplu mergi la un restaurant si comanzi ceva care suna extrem de bine, dar pana la urma se intampla sa nu iti placa. te enervezi si promiti ca nu o sa mai comanzi asa ceva. dupa o luna esti invitat la cineva acasa. prieteni foarte buni, gatesc bine, si din intamplare pregatesc mancarea aia oribila pe care ai mancat-o atunci. tu esti in cumpana si nu stii ce sa faci. oare sa te risti sau nu? pana la urma te risti pentru ca stii ca ea gateste bine, si iti impui ca sigur bucatarul de la restaurant era intr-o zi proasta.
mereu ne asumam niste riscuri, si ne aruncam in niste situatii care, prima oara cand le-am experimentat ne-au marcat intr-un sens negativ, si totusi a doua oara speram, si ne impunem, si incercam sa ne convingem ca va fi mai bine. dar cand nu e bine nici a doua oara? si nici a treia? de ce incercam sa ne chinuim sa facem sa mearga ceva ce suntem siguri ca nu va merge? de ce nu putem sa luam lucrurile -dupa cum spunea un mare filozof- ca atare?
de ce nu putem sa ne multumim cu atatea incercari nereusite si sa o lasam dracu balta? pentru ca asa suntem facuti. sa ne pese, si ....sa ne chinuim si sa incercam si sa speram ca poate o incercare va fi totusi reusita.
si totusi...merita atata bataie de cap....?
well, a trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris pe blog. nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu am avut timp. da stiu ca suna foarte stupid cand auzi de la cineva ca nu are timp sa faca ceva, dar aici toate merg ca pe banda. nu ai timp sa faci nimic. dimineata, abia ai timp sa te aranjezi ca tre sa pleci la scoala, in pauze abia ai timp sa mergi sa te uiti in oglinda ca trebuie sa ajungi la urmatoarea ora, ajungi acasa si abia ai timp sa verifici mailul, ca trebuie sa te apuci te teme, care sunt multe, sincer...mai multe ca in tara. si....surprinzator aici tre sa le faci, le verifica in fiecare zi, si primesti note pe ele :)in fine...saptamana trecuta a fost homecoming week si a fost ffff fun la scoala, in fiecare zi ne-am inbracat dupa o anumita tema. luni-olympics, marti -couch potatoe, miercuri- casino royale, joi- carnival, vineri-dhs day. a fost ffff fain, adica am prins doar luni marti si miercuri pentru ca joi si vineri am fost in grand junction. ce am facut in grand junction? am avut intalnirea districtuala. cum a fost? foarte fain. a fost super sa cunosc toti elevii de schimb, si sa vorbim si sa socializam. ne-am distrat.vineri am discutat reguli, si sambata am fost pe munte, am mers la un festival intr-un orasel si dupa la mall si dupa mall, am mers sa jucam bowlning. am avut un weekend plin de evenimente si am avut ocazia sa cunosc niste oameni super faini.cam asta am facut pe langa teme, carti, esee, trigonometrie, spaniola si franceza.mi-e dor de voi, si mi-ar placea sa mai stiu si de voilove,annie
